Esec

        Mi-am luat costumul, m-am aranjat ca-n reviste si mi-am citit inca o data lectiile. Cand am intrat in birou si am vazut-o atat de bine imbracata, sobru si totodata vesel din pricina frumoasei esarfe in culori de curcubeu, mi-am zis ca am de a face cu o femeie frumoasa si profesionista. Nu mi-a luat mult sa povestesc despre liceul terminat in Husi, succesul admiterii la o facultate de stat odata cu incrierea la jurnalistica, participarile la diferite conferinte de presa cu oameni ce lasa si au lasat o umbra pe pamant, cat si experienta dobandita de la diferite posturi de radio sau ziare locale. Am terminat  facultatea si incantata ca nu m-am pierdut de card, am considerat ca a venit momentul angajarii. Mi-am zis inca de acasa ca nu trebuie sa am emotii, ca nu trebuie sa par ceea ce nu sunt si sa ma pierd in cuvinte mai mari decat inaltimea mea, si increzatoare i-am dat batai la raspunderea scurta si la obiect, dar totodata corecta, la intrebarile adresate de cea care aveam sa-mi lase o impresie buna la primul impact vizual. Am stiut ca desi e aproape sef de stat, Mircea Geoana e inca Presedintele Senatului, am stiut si de puterile in stat, ba chiar am ingaimat si o stire. Si, da, citesc ziarele, dar ma tin tare vis-a-vis de tabloide, si , da, sorb cateva pagini dintr-o carte, nu de mult uitata pe noptiera. Dar nu a fost deajuns. Ne-am despartit cu un zambet si cu speranta ca ne vom revedea.
       Intr-un fel m-am iluzionat din pricina convingerii cu care imi spunea ca ma vor suna. La usa aveau sa mai astepte vreo doua domnisoare, imbracate la mitzo-cotzo, cu nasul in tavan si cu unghiile mari. M-am incurajat zicandu-mi ca selectia se va face pe baza raspunsurilor la intrebarile pretentioase ale angajatorilor si nu pe caiele, extensii si figuri. Si daca nu ar fi fost si altii din breasla as fi zis ca NU am eu acel ceva, nu are x, nu are y, dar unul din noi tot ar fi trebuit sa il aiba. Nu m-au sunat....de fapt nu ne-au sunat.
      In astfel de conditii, ne-am dat seama ca titulatura de jurnalist chiar nu sta uneori in  notite publicate intr-un ziar sau in ore intregi de vorbe spuse la radio, ci intr-o costumatie ultimul racnet asortata "cu gust" cu o pereche de unghii manjite in fel si chip, sau, in cazul nostru, in primul grad de rudenie, si nu in competente academice.