Copilaria! Nu stiu cand s-a terminat, stiu doar ca a inceput intr-un satuc mic, dar frumos, de la marginea unei paduri.Vacanta incepea si se termina acolo. Imi aduc aminte ca ne adunam impreuna cu verisorii mei si faceam istorie in fiecare vacanta de vara. Doamne, ce frumos mai era!! Imi aduc aminte cand ne trezea bunicul cu noaptea in cap si ne striga pe fiecare in parte, poate, poate se trezeste unul, ca sa duca vacile la cireada..si de-mi venea randul era jale! De multe ori ma ducea vaca pe mine!!! Si-mi vine sa rad pentru ca seara, cand se aduna tot tineretul in asteptarea vitelor, ne duceam toti…si parca vad!!!! Intr-o zi ne-am dus toti si bunicul ne astepta la poarta, nerabdator, sa ne intrebe care o duce de funie, care de coada, care din urma! Bunicul!!! Un barbat impunator, foarte respectat in zona aceea, deloc ursuz, ba chiar foarte bun la suflet, ne-a marcat copilaria si ne aducem aminte cu drag de tot ce ne-a invatat sau de cum ne certa. Si acum stam la povesti cu el si intrebarile noastre incep cu “Iti mai aduci aminte, tataie…?”

Dar, bunica? Ingerul copilariei mele!!!! Se zice ca Dumnezeu cheama la el persoanele bune si de asta cred ne-a luat-o atat de devreme. De ce?! Aveam atatea lucruri de invatat de la ea si atata iubire de oferit!! Mi-o amintesc cu drag toata viata si le voi povesti si nepotilor despre ea. Imi amintesc ca avea leac pentru orice durere, fie ea si sufleteasca. Nu stia cum este sa iei o pastila iar de te durea ceva iti prepara un ceai din plantele culese de pe camp si iti lua durerea cu mana. Bunica. s-a dus si nu mai este! Mi-a lasat-o drept alinare pe mama, dupa chipul si asemanarea ei. Bunica a fost un inger cu chip pamantesc.A muncit enorm, a construit si a sustinut vieti. Ne-a oferit atatea lucruri si a primit in schimb iubirea pe care si-o dorea. Port de la bunica pentru tot restul vietii iubirea de Dumnezeu si tot de la ea, dorul de copilarie!

,, Asemeni si eu am gustat din viata si traiul moldovenesc al bunicilor mei cand imi petreceam vacantele la casa cu cerdac, inconjurata de flori, vita de vie si arbori, care pastreaza si astazi aceeasi fermecatoare ambianta intocmai ca-n vremurile de odinioara, constituind un loc de popas si meditatie, spre intoarcerea la propriul meu inceput – copilaria!” dupa cum spunea Creanga.

Iti mai aduci aminte de gastile pe care le faceam la lasarea serii, “in drum”? Daca nu povestea fiecare cate ceva, ne jucam pana in zorii zilei. Da! Cand trebuia sa vina bunicul sa ne trezeasca! Am legat prietenii si am facut o obisnuinta din a ne intalni vara de vara, la tara. Ce frumos era!

Iti mai aduci aminte de dulciurile copilariei? Eu imi aduc aminte ca atunci bucuria venea din lucruri mici si simple, de care copiii din ziua de astazi nu se vor bucura, ba chiar vor spun e ca ei sunt mai norocosi…Poate! Daca bunicul nu ne rasfata cu pepeni rosii si galbeni era ziua in care bunica ne facea “chisalita” ori, la cererea noastra, paine data prin ou, prajita si cu zahar. Doamne, ce bune mai erau!!

Imi aduc aminte, odata, am fost cu bunicul in satul vecin si cu verisorii mei, la Cooperativa. Tin minte ca stateam aliniati si bunicul ne intreba pe fiecare in parte ce dulciuri vrem sa ne cumpere… dupa ce unul din noi isi lua ce dorea, bunicul striga :” Altul la rand!” Ne intorceam acasa cu sanul plin si foarte fericiti!! Nu aveam tot timpul parte de asemenea privilegii dar chiar si asa eram norocosi.

Imi revin in fata ochilor imaginile cu noi cand zburdam pe asfaltul fierbinte in miezul zilei si mancam cirese uscate, demult cazute din copac. Daca nu eram la ciresi cautam racoarea in padure strigand cat ne tinea gura ca sa auzim ecoul. “ Hat! Hat!!” Daca nu faceam asta jucam pe televizor Mario Forever. Ne-am certat de multe ori de la joc dar supararea nu tinea mult, nu aveam timp de orgolii si ne iubeam ca fratii.

Imi aduc aminte ca unchiul nostru, care locuia peste drum de casa bunicilor, avea un trabant care nu mergea dar caruia i-am gasit noi intrebuintare. In timp ce unul era la volan, noi ceilalti il impingeam pana in marginea padurii si apoi ii dadeam drumul la vale si strigam din toti rarunchii, poate, poate ne vede careva isprava. Doamne,cate ar mai fi de povestit!!

Nu mi-ar ajunge o carte in care sa astern intamplarile copilariei! Nu ne-ar ajunge seri intregi sa povestim, noi, personajele principale, cate si mai cate am facut in copilarie. Ne vom intoarce oricand cu drag pe meleagurile copilariei, dar mai ales cu dor!