Ne agatam uneori de oameni, de locuri si de lucruri, fara sa ne dam seama ca poate in felul acesta nu ne facem decat rau. Nu le dam drumul, ne refuzam libertatea pentru ca fie ne-am obisnuit asa, fie ne e confortabil. Refuzam sa ne dam seama ca, atunci cand nu mai avem nevoie de ceva in viata, trebuie sa-l lasam deoparte. Ca e vorba de oameni care ne fac rau, de lucruri vechi, care ne impovareaza si chiar si asa le pastram in continuare pentru ca nu se stie cand vom mai avea nevoie de ele ori pur si simplu de amintiri. Ca si despre lucrurile vechi, pe care nu ne incapatanam sa le aruncam si sa le consideram vechituri, putem vorbi si despre unii oameni, asa-zisi prieteni, carora ar trebui sa le spunem la revedere in momentul in care vedem ca nu se merita, ca lucrurile nu pot merge mai departe si ca ne-au facut sa suferim. Uneori cred ca e nevoie de cineva din exterior sa-ti dea o palma sa te trezesti si sa deschizi ochii la vorbe grele si lipsa de respect.
     Ne uitam pe noi, ne lasam pe tanjala, uitam de parinti si de frati, trecem peste ei pentru niste persoane care sunt demne de dispret si facem lucruri pe care mai tarziu le regretam amarnic. Nu se merita sa faci nimic pentru nimeni. Nu se merita sa te gandesti o fractiune de secunda la nimeni, inafara de oamenii sufletului tau, de cei din familia ta.
     Ne caim de ceva ce s‑a intamplat sub noi..." Eram liberi sa dispunem alt curs lucrurilor, dar atractia raului sau a vulgaritatii a invins reflectia etica."