Franturi din cea mai frumoasa copilarie

Era o zi torida de septembrie cand soarele varatic in lupta lui cu timpul se incapatana sa arda ca intr-o zi de iulie. Vacanta din acel an se apropia de sfarsit, se copsesera pepenii, strugurii si ei incepeau sa se coaca, iar noi refuzam venirea toamnei si, totodata, intoarcerea acasa. Bunica scapasera de grija mancarii caci noi ne luam darapul de paine si ne cocoleam la tufele incarcate de struguri si mancam direct "de la sursa". In cele mai multe zile, ne trezeam cu pepenii plini de roua pe masa, in glasul bunicului care ne striga pe fiecare in parte, sa ne trezim. Acest mic dejun il savuram prelingandu-se zeama pe burtile goale si plecam la joaca pana seara. De multe ori veneam cu tricourile pline de praf de pe ulita si ne spala bunica cu apa lesie.

.............................................................................................................

Ne-am nascut la oras din oameni de la tara si ne-am dus copilaria in locul radacinilor noastre. Nu ne-am nascut in caruta cum am vazut la altii, dar avem si acum creierii hurdughiti din cauza ei, nu ne-am nascut la coada vacii dar purtam si acum cu noi mirosul acela de cand mulgea bunica vaca. 

Cand ne-am facut mari si am inceput sa percepem viata, ii auzeam pe bunici socotindu-se. Nu socoteau averea si nici nu isi strigau nemultumirile ca atunci cand ne-ar fi lipsit ceva. Cearta lor venea din lucruri frumoase si sincere, ca atunci cand unul ne ia apararea iar altul ne ocaraste. Sufereau de un optimism bolnavicios si ne iubeau tare mult. 

Acum s-a asternut linistea peste ograda plina de tipete si rasete de altadata. Odaile parasite de noi si de bunica prind ecou de fiecare data cand ne ducem acolo. Este o liniste sfasietoare! Cand a construit fiecare lucru de acolo, bunica s-a dus in liniste...si liniste a ramas! Ne-a sters si ne-a luat cu ea zambetul si tipetele din ograda. Ne-a luat sufletele si suntem mahniti !  Eu stiu ca mama Ioana traieste prin fiecare amintire de-a noastra, prin locul in care il vizitam cu placere si totodata cu tristete, si mai mult decat atat, traieste prin mama. De cate ori ma duc la tara si ma intreaba cineva a cui sunt, eu zic nepoata lui Alexa. Bunicul nu a incetat sa aiba un nume pentru oamenii din sat si chiar si pentru autoritatile locale, dar asta nu-l mai intereseaza! E preocupat de copii si nepoti si daca maine nu ar mai fi i-ar placea sa ne aducem aminte cu drag de el. Bunicul si bunica vor si personajele principale din cartea vietii mele -  " Cea mai frumoasa copilarie" ! 

"Cand esti copil, iubesti atat de profund, atat de curat si atat de patimas, incat nici macar nu te gandesti ca ar trebui sa ti se raspunda la fel. Poate si de aceea copilaria este unica in felul ei si atat de frumoasa! "  

Traim si retraim aventurile si sentimentele copilariei impreuna cu duiosia si dorul cu care ii inconjuram pe cei ce se cheama bunici.

 Dupa 17 ani de cand nu am mai fost intr-unul din cele doua locuri sfinte ale copilariei noastre, ne-am adunat cu totii si ne-am intors cu drag sa vedem ce mai este acolo!