Mi-e dor de tine!

           "Adeseori, mi-o inchipuisem cu parul alb, intr-o  batranete linistita si surazatoare, ramanand, fiintelor noastre in amurg, acelasi prilej unic de profunda comuniune. Dar, in ziua in care implinea 67 de ani, disparu...
           Nimic n-ar fi putut aduce sufletelor noastre mai multa revolta, durere si dezamagire." (G.B)
     
     Astazi ar fi trebuit sa implinesti 73 de ani…

           O mai vad doar in vis! S-a stins de ceva timp si odata cu ea s-a stins si copilaria mea. Imi amintesc astazi de ea, mai mult decat in celelalte zile. Mi-as dori inca sa mai fie aici. Cu chipul ei frumos si cu paru-i alb, mereu ascuns sub un batic inflorat, cu miscarea neobosita din buzele care erau toata ziua pe noi, cu limba scoasa cand vroia sa ne inveselesca si cu munca ei din zori si pana in seara.. sa-mi spuna mie cine nu-si aminteste de  mamaliga bunicii si laptele facut in ceaunul de mamaliga sau de placintele ei scose din vatra?? Cum le facea pe toate de parca ar fi fost perfecta… avea maini magice!! Neobosite,  trebaluiau prin curte de dimineata pana seara , mulgeau vaca in jurul caruia stateam cu totii, unii dintre noi nerabdatori bagau capul si mulgeau laptele  in gura J, si tot cu ele framanta aluatul de paine pe care il cocea in cuptorul de lut si caramizi din curte...si le facea pe toate.

            Mi-o amintesc pe un tolic de carpa la care lucrase pe cand avea “Razboi” (masinaria de tesut covoare), sub goldanul din fata casei, la umbra, cum ne striga sa nu mai umblam prin soare ca o sa ne doara capul. Si eram incapatanati si nu o ascultam, si-acum regret. Imi amintesc cum ne ferea din calea buniclui nervos, cand venea de pe unde umbla si era pus pe cearta.

           As putea scrie o carte si tot nu mi-ar ajunge sa va spun de ea...

           Bunica mea, ingerul copilariei mele, a fost si nu mai este. S-a stins subit si pe neasteptate si ne-a lasat un gol pe care nimeni si nimic niciodata nu-l va putea umple si amintiri pe masura. Si cu toate astea, bucuria vine din inimile pline de recunostinta de a fi putut creste langa ea, din dezmierdarile ei si din iubirea pe care ne-a oferit-o. Ne-a lasat ca mostenire credinta despre care ne vorbea de mult ori, bunatatea si cateva vorbe pe care numai ea le putea da culoare si zambet. Suntem mai saraci fara ea, mai tristi, despartiti, insa suntem si un pic mai bogati ca am avut-o in viata si ca ne-am bucurat de ea.

          Marturisesc cu lacrimi ca mi-e tare dor de ea!!



Asculta mai multe audio Diverse